Card image cap
Obiective turistice in BUCOVINA
22
3

Mănăstirea Voroneț a fost ridicată în 1488 în doar 3 luni și 3 săptămâni și este supranumită Capela Sixtină a Estului datorită frescei de pe fațada de vest care ilustrează Judecata de Apoi. Ea reprezintă una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.
Mănăstirea Sucevița

Monumentul este ctitorie comună a familiilor Movileștilor, construit în stilul arhitecturii moldovenești, cu elemente de artă bizantină și gotică, înconjurat cu ziduri înalte de șase metri și groase de trei metri.
Mănăstirea Putna reprezintă unul din cele mai importante centre culturale religioase și artistice românești, fiind supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” de către Mihai Eminescu, în 1871. Pe lângă biserică, ansamblul mănăstiresc cuprinde și turnul de poartă, turnul clopotniță, chiliile, paraclisul, muzeul, turnul tezaur, casa domnească și zidul de fortificație care împrejmuiește incinta. Mănăstirea se află la 33 km de orașul Rădăuți, din județul Neamț.
Mănăstirea Humor se remarcă prin pictura exterioară, dominată de „roşul de Humor”, reprezentativ fiind tabloul asediului Constantinopolului. Mănăstirea Humor este una dintre cele mai importante ctitorii alea evului mediu moldovenesc pentru valoarea sa spirituală și culturală. Ansamblul mănăstiresc include Biserica cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Gheorghe.
Mănăstirea Moldovița se află în comuna Vatra Moldoviței, județul Suceava și impresionează prin picturile pereților exteriori, unde predomină culorile roșu-brun și sunt ilustrate scene cu caracter religios, istoric sau cultural. Dintre toate bisericile bucovinene, picturile exterioare de aici s-au păstrat cel mai bine.
Cetatea de Scaun a Sucevei este o cetate medievală, aflată la o înălțime de 70 m față de lunca Sucevei. A fost construită în secolul XIV-lea și fortificată în secolul al XV-lea. Ignorată timp de aproape 300 de ani, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, cetatea a fost restaurată în 2004.

How do you vote?

Card image cap